Cănd flăcările nu pot fi oprite

Să mistuie, în calea lor, pădurea,

Cu animalul, omul este frate,

În inimă simțind și el durerea.

Și ne rugăm la Domnul, să ne ierte

Că, poate-am fost, cândva, nepăsători,

Natura-și cere dreptul, să ne certe,

Pe noi, ce suntem simpli trecători.

Ne pasă, sau, ne punem doar o mască,

Călcăm pe urme ori deschidem căi,

Toți, călători în trenul vieții, însă

Cât mergem, nu depinde doar de noi.

Autor: Luminița Săceleanu